joi, 18 februarie 2010

TOP 7 pasi spre fericire

“Nu exista lift catre fericire, trebuie sa o luati pe scari”, am putea parafraza o cunoscuta cugetare despre succes. Adevarul este ca in ziua de azi este tot mai dificil sa fii fericit. Sunt prea multe de facut, prea multi oameni de multumit si prea putin timp pentru noi insine si pentru ceea ce ne place cu adevarat.

Cativa psihologi consultati de The Guardian si-au unit fortele si au pus cap la cap o lista de sfaturi pe aceasta tema, recomandari care, invatate pe dinafara si aplicate zi de zi, va vor ajuta cu sigurata sa va simtiti mai bine, mai optimist, mai impacat cu voi insiva si mai fericit.

Ganditi pozitiv

Barbara Fredrickson, profesor de psihologie la Universitatea Carolina de Nord

Gandurile placute, pozitive, va fac mai energic, mai optimist si mai atractiv. Totodata, ele ajuta substantial la mentinerea sanatatii dumneavoastra: scad presiunea sanguina, intaresc sistemul imunitar, tin la distanta racelile si insomniile.

Este suficient sa incepeti ziua cu cateva emotii pozitive. Ele vor atrage la randul lor alte sentimente si ganduri de acelasi gen, formandu-se astfel o “spirala de pozitivitate”.

Incercati sa descoperiti ceva bun in orice si in oricine. Feriti-va sa generalizati in sensul rau (”nu voi putea avea niciodata o relatie stabila”), nu trageti concluzii pripite (”nu o sa termin niciodata asta”) si nu va lementati la infinit.

In schimb, acceptati orice activitate care va poate ridica moralul: o plimbare, o intalnire cu prietenii, un film bun.

Fiti indraznet

Daniel Gilbert, profesor de psihologie la Harvard

Cercetarile sociologice arata ca oamenii regreta mai mult lucrurile pe care nu le-au facut decat esecurile inregistrate. Explicatia este ca un exces de curaj este mai usor de digerat decat unul de lasitate iar, pe de alta parte, dintr-un esec se pot desprinde multe concluzii folositoare mai tarziu.

Iar asta face ca, in timp, sa ne dezobisnuim sa mai supraapreciem efectele produse de situatiile neplacute prin care am trecut. Trebuie sa ne imbarbatam singuri, sa fim mai curajosi si mai relaxati. In fond, stiti cum se spune “nu e dracul chiar asa de negru”.

Meditati

Daniel Goleman, psiholog, autor a numeroase carti de specialitate

Meditatia ne ajuta sa ne intelegem mai bine propriile reactii cauzate de stres si sa le tinem sub control. In plus, cateva minute de reflectie ne ajuta sa depasim un moment dificil. Meditatia este cheia fericirii.

Daca sunteti tristi sau va simtiti neputinciosi, lasati deoparte cateva minute toate problemele si confruntati-va cu situatia. Rezolvati-o si apoi treceti mai departe. Nu va impovarati inutil cu tot felul de probleme de care ati putea scapa cu usurinta.

Fiti ingaduitori cu voi insiva

Paul Gilbert, profesor de psihologie la Universitatea Derby

Modul in care relationam cu noi insine, cu ingaduinta sau dimpotriva, extrem de critic, ne afecteaza in cel mai inalt grad starea de bine, de liniste si echilibru sufletesc, pe scurt starea de fericire.

Daca sunteti prea pretentiosi cu dumneavoastra este timpul sa incetati. Trageti aer adanc in piept si amintiti-va ca trebuie sa va tratati la fel ca pe toti ceilalti, poate chiar mai bine: cu generozitate, cu caldura, cu intelegere, cu compasiune daca este cazul.

Chiar daca v-ati fixat standarde inalte, nu va distrugeti singuri moralul daca nu le puteti atinge. Straduiti-va cat puteti, dar nu va demoralizati in cazul in care nu reusiti. Dimpotriva, ganditi-va ca astfel deveniti pe zi ce trece mai bun si mai intelept.

Folositi-va pesimismul in sens bun

Margaret Hamm, profesor de psihologie la Wellesley College, Massachusetts

Pesimistii defensivi se asteapta intotdeauna la ce este mai rau si cheltuiesc o mare parte din energia lor pregatindu-se pentru astfel de momente grele. Nu este un lucru tocmai rau, daca stiti sa il exploatati si nu exagerati.

Va poate fi de folos in cazul in care reusiti astfel sa anticipati diverse situatii neplacute, care va vor face nefericit.

Trebuie sa sustineti o prezentare in public si nu sunteti tocmai un orator desavarsit? Ganditi-va ce ar putea merge rau si pregatiti solutii pentru acest gen de probleme.

Daca pierdeti laptopul? Printati-va raportul pe foi.

Daca traficul va fi extrem de aglomerat? Porniti la drum cu o jumatate de ora mai devreme.

Descoperiti-va vocatia

Jonathan Haidt, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia

Chiar daca se presupune ca ne alegem singuri drumul in viata, de multe ori se intampla ca profesia sa ne aleaga pe noi si ea sa difere cu multa fata de cea dorita.

Nu disperati. Descoperiti-va aptitudinile, vocatia, talentul ascuns si puneti-le la treaba.

Munciti mai putin si stati mai mult alaturi de cei dragi. Valorificati-va timpul liber la maximum. Cantati la chitara, daca acest lucru va pasioneaza, pictati in parc, daca sunteti talentat, participati la expeditii montane daca asta va elibereaza de griji si va face fericiti.

Activismul este o alta solutie de a va pune in valoare, fie ca vorbim de cel politic, religios sau de voluntariat.

Toate activitatile pe care le desfasurati cu placere si pentru care simtiti o chemare va vor aduce nenumarate satisfactii, va vor umple de energie si de incredere in fortele proprii, va vor imbunatati semnificativ relatiile cu ceilalti.

Comportati-va ca un om fericit

Jonathan Haidt, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia

Nivelul nostru de fericire depinde in mare masura de noi insine, de felul in care gandim si ne comportam.

S-a demonstrat stiintific ca exista cateva atitudini care ne ajuta in mod real sa devenim pe zi ce trece mai fericiti:

Aratati-va recunostinta
Fiti optimist
Evitati sa fiti prea preocupat de ce fac sau spun cei din jur
Fiti generos
Faceti-va timp pentru prieteni, fiti loial
Confruntati-va problemele si depasiti-le
Invatati sa iertati
Fiti deschis la nou
Bucurati-va de viata
Straduiti-va sa va impliniti visurile
Imbogatiti-va permanent cultura generala
Fiti iubitor

Exersand zilnic toate cele de mai sus veti reusi cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu, sa fiti mai fericit.

Totul este sa vreti.

Niciun comentariu: