Leacuri dubioase - TOP 10

Istoria medicinei – si chiar Istoria, pur si simplu – e plina de informatii despre tot soiul de tratamente-minune experimentate de oameni de-a lungul timpului. Precizare: experimentate de unii oameni – dintre care multi au fost desemnati ulterior, cu termeni putin magulitori, ca escroci ori sarlatani – pe alti oameni, inclusi, de obicei, in categoria “victime”. In alte cazuri, daca nu era vorba despre o relatie sarlatan-victima, atunci era vorba despre ignoranta experimentatorilor si a pacientilor, deopotriva. Multa vreme, medicii au fost oameni cu o invatatura foarte amestecata. In urma cu cateva secole, un medic era si alchimist, si naturalist, si astrolog, iar unele dintre tratamentele prescrise sau administrate de acesti savanti reflecta intocmai nivelul de cunoastere stiintifica la vremea respectiva.

O notiune-cheie in istoria leacurilor minune este efectul placebo: te duci plin de speranta la un medic in care ai incredere, el iti da o pastila facuta, sa zicem, din zahar (si nimic altceva, dar tu nu stii asta, tu crezi ca iti da ceva care chiar actioneaza asupra problemelor tale) si… miracol! Functioneaza! Durerile iti dispar, povestesti, fericit, tuturor, ce bine te-a tratat doctorul Cutare, alti si alti pacienti se duc la el, plini de incredere si… miracolul placebo loveste din nou! Efectul placebo, bazat pe (auto) sugestie, este mult cercetat in zilele noastre, deoarece el se poate dovedi de folos in unele cazuri si, in plus, arata ce legatura indisolubila exista intre psihic si trup.

Mare parte din leacurile dubioase incercate de oameni de-a lungul vremii s-au bazat pe efectul placebo. Altele s-au bazat pe credulitatea, pe disperarea oamenilor sau pe atat de omenescul sentiment al curiozitatii. Unele au devenit adevarate fenomene de masa, obsesii, chiar mode – fiindca exista mode si in medicina, oricat ar parea de ciudat. Iar efectele au variat de la un tratament la altul, dar si de la un pacient la altul. Unii s-au facut bine, altii au murit. Fiecare cu norocul lui.

Dintre miile de leacuri incercate de-a lungul vremii si care s-au dovedit, in cel bun caz, ineficiente si inofensive, iar in cele mai rele cazuri, nocive pana la mortale, iata 10 care au facut epoca la vremea lor.

10. Ulei de sarpe

In 1905, in SUA erau deja inregistrate zeci de mii de brevete in domeniul medicinei. Multe dintre aceste tratamente nu faceau nici bine, nici rau si se vindeau pe bani buni, gratie ingeniosilor lor inventatori si promotori.

Unul dintre acestia, un anume Clark Stanley, care s-au autodistins cu titlul de Regele Crotal (crotalii – sau serpii cu clopotei – fiind specii americane de serpi, foarte veninoase, de care oamenii se temeau, asa ca porecla sarlatanului facea asupra lor o impresie puternica) s-a apucat sa vanda un “ulei de sarpe”, despre care sustinea ca vindeca durerile de dinti, nevralgiile, entorsele… dar ce nu vindeca? Daca stateai sa-l asculti pe Clark, pricepeai ca uleiul lui de sarpe era bun la aproape orice.

Clark povestea oricui voia sa-l asculte ca miraculosul leac era preparat dupa reteta secreta a unui vraci indian. Oricum, omul se pricepea sa-si vanda marfa: pune la cale adevarate reprezentatii, in cursul carora ucidea ctiva serpi cu clopotei si vindea sute de sticlute cu ulei de sarpe, la pretul de 50 centi bucata.

In 1917, autoritatile s-au gandit sa testeze – totusi – uleiul miraculos. Ce au aflat? Ca amestecul era alcatuit din ulei mineral (aproape 99%) si seu de vita (1%), la care erau adaugate un pic de terebentina si piper rosu, ca sa-i dea un miros ” de doctorie”.

Afacerea a cazut balta, insa expresia snake oil (ulei de sarpe) persista si azi in limba engleza, desemnand orice leac dubios despre care se pretinde ca ar face minuni; iar intr-un sens mai larg, o declaratie sau explicatie sau orice fel de vorbarie menita sa insele oamenii.

9. Calmant pentru copii

In SUA, preocuparile privind siguranta administrarii unui medicament au inceput sa fie luate in seama de autoritati incepand abia din anul 1962; pana atunci, acestea se concentrasera doar asupra eficientei de moment a tratamentului.

In secolul al XIX-lea, cand aceste sanatoase reglementari nu existau, piata medicamentelor era inundata de alifii, tincturi si siropuri care erau fie inficiente, dar inofensive (cazul fericit), fie de-a dreptul periculoase. In ultima categoria intra o gama larga de preparate destinate sa calmeze bebelusii iritati, care plangeau mult si dormeau putin. Multe aveau nume dragute, care cuprindeau expresii ca “prietenul copiilor” sau altele asemenea. Va imaginati cat de tentante erau aceste preparate pentru bietii parinti extenuati de noptile nedormite, ajunsi la marginea disperarii din pricina plansului de ore in sir al pruncilor.

Si, dupa ce il cumparau si il administrau… surpriza! (placuta, in prima faza). Bebelusii dormeau, intr-adevar, mult mai mult si erau considerabil mai linistiti. Nici nu era de mirare, de vreme ce asemenea leacuri contineau substante care, fara indoiala, au acest efect, dar care n-ar trebui, in nici un caz, administrate copiilor. De pilda, unul dintre aceste leacuri, Kopp’s Baby Friend, continea 8,5% alcool si putin… opiu!

Tragic de multi copilasi au murit in urma unor astfel de tratamente, deoarece, odata cu cresterea cantitatilor administrate (modul de administrare recomanda cresterea dozelor pe masura ce copilul crestea) se ajungea la intoxicatia cu opiu, micutii murind, pur si simplu, de supradoza de drog! Altii au devenit dependenti si numai Dumnezeu stie ce viata or fi avut acesti copii, transformati in toxicomani inca de la varsta de cativa anisori.

Asociatia Medicala Americana a intervenit, publicand informatii despre pericolul utilizarii acestor preparate si popularitatea calmantelor pentru copii a inceput sa scada in jurul anului 1900.

8. Bobine electromagnetice

Inainte ca FDA (Food and Drug Adnministration, organismul de control care taie si spanzura cand e vorba de testarea si acordarea avizului pentru utilizarea unor alimente sau medicamente, in SUA) sa fi capatat controlul asupra tuturor serviciilor medicale (asta s-a intamplat in 1932), afacerile cu tratamente medicale erau la indemana oricarui spirit intreprinzator.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in jurul anului 1940, au fost la mare moda asa-numitele bobine electromangnetice, laudate drept capabile sa vindece – ia ghiciti ce! Exact, orice! Sau aproape. Oricum, daca te luai dupa reclame, faimoasele bobine electromagnetice nu numai ca iti imbunatateau starea de sanatate, dar te si faceau sa arati mai tanar si mai atragator (recunoasteti deja unele dintre cele mai vechi si mai eficiente trucuri de reclama?)

Existau mai multe tipuri, vandute sub diverse nume, dar toate se bazau – chipurile – pe acelasi principiu: fierul din organism contribuie la transportul oxigenului in tesuturi (asta e adevarat), iar electricitatea ar activa fierul, supraincarcandu-l cu energie, astfel incat celulele ar fi aprovizionate mai bine cu oxigen (asta e indoielnic). Important era ca tratamentul era de-a dreptul extraordinar, miraculos, nemaipomenit si alte asemenea epitete coplesitoare.

Mod de intrebuintare: cumparai bobina, o duceai acasa, te asezai comod in fotoliu, iti puneai spirala aceea de sarma izolata in jurul taliei, cuplai aparatul la o sursa de curent electric si asteptai linistit sa te simti mai bine si sa intineresti.

Bobinele electromangnetice au beneficiat mult de pe urma efectului placebo, numerosi oameni declarand ca simt efectele benefice ale curentului electric care circula in jurul lor. Desi curentul electric e folosit si azi, cu rezultate bune, in tratamentul unor afectiuni ale muschilor, tendoanelor si articulatiilor, suntem departe de fenomenul bobinelor despre care se pretindea ca vindeca orice, inclusiv cancerul. Oricum, bine ca erau inofensive, ceea ce nu se poate spune despre alte leacuri ineficiente, dupa cum veti vedea.

7. Apa radioactiva

Curele in statiuni balneoclimaterice se bucura, de multa vreme, de o mare popularitate. Asa erau si la inceputul secolului XX, cand curele de ape termale erau cat se poate de apreciate si contribuiau la metinerea si imbunatatirea sanatatii.

In 1903, s-a descoperit ca apa multor izvoare termale era radioactiva, ceea ce a a dus imediat la concluzia (gresita, din pacate) ca radioactivitatea face bine organismului si pe acesta presupusa putere vindecatoare a radiatiilor s-a cladit o intrega industrie.

Chiar medici si publicatii medicale serioase anuntau ca radioactivitatea face minuni: vindeca bolile mintale si incetineste imbatranirea, lecuieste malaria si diarea… In urma acestor informatii, lumea a devenit mai interesata ca oricand de cura cu apa radioactiva, sub forma de bai sau sau chiar bauta. Cativa intreprinzatori au inventat vandut si dispozitive portabile, cu ajutorul carora putea fi incarcata radioactiv si apa de acasa, fara sa te mai duci la bai. Se gaseau chiar si produse cosmetice ce contineau substante radioactive.

Nebunia s-a potolit atunci cand mai multi binecunoscuti promotori ai acestui tratament au inceput sa se imbolnaveasc si sa moara pe capete, rapusi de “leacul” care ar fi urmat sa le intretina sanatatea.

6. Anti-chelie

In secolul al XIX-lea, barbatii erau la fel de alarmati ca si acum de pericolul de a-si pierde parul. Ca urmare, remediile-miracol pentru combaterea chelirii infloreau pe toate drumurile – pe cat de multe, pe atat de putin eficiente. Una dintre aceste minunatii, Hall’s Vegetable Sicilian Hair Renewer, fusese, chipurile, preparata dupa o reteta destainuita proprietarului de un misterios sicilan (de unde numele). Probabil ca, dupa o vreme, a intrat in scena un al doilea sicilian, pentru ca ingredientele produsului s-au schimbat, ceea ce in viziunea inventatorului insemna o imbunatatire a formulei.

Dar schimbarea s-a dovedit periculoasa: unul dintre ingrediente era plumbul (despre carte fabricantul sustinea ca va da parului nou-crescut o culoare inchisa, frumoasa), dar care n-a facut decat sa duca la imbolnavirea grava a multor persoane. Plumbul, metal foarte toxic pentru organismul uman, era absorbit prin piele si se acumula in corp, datorita folosirii repetate a produsului anti-chelie, ducand, in cele din urma, la intoxicatie cronica.

5. Magnetismul animal

Termenul “magnetism animal” e legat de Franz Anton Mesmer, un ciudat personaj al secolului al XVIII-lea, care a profesat mai intai la Viena dar, cand ideile sale n-au mai avut succes acolo, s-a indreptat, in 1777, spre Paris.

Mesmer sustinea ca problemele de sanatate sunt determinate de blocaje care impiedica “fluidul vital” sa ajunga in fiecare ungher al organismului, iar magnetismul era o forta capabila sa corecteze aceste dezechilibre. Initial, Mesmer afirma ca prin utilizarea magnetilor putea indeparta aceste blocaje si restabili fluxul vital. Pana la urma, a ajuns sa sa spuna – poate chiar credea asta -, ca el personal, putea sa se lipseasca de magneti atunci cand efectua tratamentele cu pricina, deoarece era unul dintre putinii care posedau ceea ce el numea “magnetism animal” – niste capacitati biomagnetice, cum ar veni.

Mesmer a pus la punct un intreg arsenal de ritualuri de vindecare, garnisite cu incantatii, muzica, un iluminat special gandit si diverse obiecte de recuzita scenica. In aceasta ambianta stranie si ametitoare, el efectua “pase magnetice” deasupra corpului pacientului, dirijand, chipurile, fluidul vital si actionand ca un conductor pentru fortele Universului, astfel incat acestea sa-si gaseasca drumul prin corpul pacientului, pentru a-l vindeca. La un moment dat, pacientul ar fi trebuit sa aiba o asa-numita criza magnetica, echivalenta unei inrautatiri temporare, de scurta durata, a manifestarilor bolii – ca la exorcizare! – urmata de vindecare.

In cele din urma, regele Ludovic al XVI-lea a ordonat o ancheta stiintifica, condusa de savanti ai vremii, pentru a afla daca Mesmer descoperise intr-adevar existenta vreunui fluid vital inca necunoscut stiintei. Rezultatele anchetei – care a conchis ca era vorba doar despre imaginatie si autosugestie – nu i-au fost favorabile magnetizatorului, astfel incat acesta a parasit Parisul si a mai colindat cativa ani prin Europa, fara a mai fi luat, insa, in serios.

4. Peria electrica

Asta e fara indoiala, una dintre cele mai mari inselatorii ale tuturor vremurilor. Sa sustii ca o simpla perie poate vindeca o gramada de boli, mergand de la guturai la intoxicatii, asta numai un om cu mult tupeu sarlatanesc o putea face.

Ceea ce dr. George A. Scott a vandut drept perii electrice terapeutice nu erau nici macar electrice; erau doar usor magnetizate. El a scos pe piata si perii pentru corp (ca sa nu intrebe nimeni cum o perie de par poate vindeca probleme de sanatate care afecteaza organe aflate la mare distanta de cap) si chiar ondulatoare cu pretinse puteri terapeutice (ca oamenii – femeile, mai ales – sa creda ca pot rezolva doua treburi dintr-o data: sa-si onduleze parul si in acelasi timp, sa-si ingrijeasca sanatatea. Un truc de reclama vechi, dar cu eficacitate dovedita, de aceea e utilizat si azi.)

Doctorul ii sfatuia pe clientii sai sa nu-si imprumute peria personala nimanui altcuiva, caci in acest caz puterea terapeutica a dispozitivului s-ar diminua. Deci, cei nemultumiti de rezultatele tratamentului n-aveau decat sa-i ancheteze pe membrii propriilor familii.(”Care dintre voi a folosit peria MEA?”) In plus, “fiecare cu peria lui” insemna mai multe perii vandute.

Pacaleala a tinut vreo zece ani; lansata in 1880, folosirea asa-ziselor perii electrice ale dr. Scott a cazut in uitare in jurul anului 1890, nu inainte ca tipul sa fi tras pe sfoara mii de persoane.

3. Implantul de testicul

In 1917, un fermier american din Kansas, care suferea de impotenta, se uita cu invidie la tapii sai, care pareau sa nu aiba nici o problema din aceste punct de vedere. Marturisindu-i aceste suferinte intime medicului sau, acesta i-a raspuns – glumind, asa, ca intre barbati – ca nu i-ar strica niste “dotari” de tap. Iar bietul om, disperat, i-a propus doctorului, nici mai mult nici mai putin, decat sa-i transplanteze un testicul de la un tap, ca sa… stiti, sa poata si el sa… intelegeti dumneavoastra.

Doctorul, John R. Brinkley pe nume, a fost de acord. Si asta, pentru ca el era – desi fermierul n-avea cum sa stie asta – un tip foarte dubios. Petrecuse trei ani la un colegiu medical, dar nu-l absolvise, iar ulterior isi cumparase diploma de medic prin posta, contra sumei de 500 de dolari, de la o universitate cu profil medical. Incredibil, dar adevarat: capatase astfel dreptul de a practica medicina in cateva state americane.

Si doctorul Brinkley a facut-o (operatia). A implantat o portiune dintr-un testicul de tap intr-unul dintre testiculele fermierului. Aici vedem imensa putere a efectului placebo in actiune: pacientul s-a vindecat! Era, cu siguranta, vorba despre o impotenta psihogena, avand, adica, o cauza psihica, nu organica; un blocaj psihic care, inconstient, il impiedica pe omul respectiv sa… adica… intelegeti dumneavoastra.

Un client satisfacut e cea mai buna reclama, drept care vestea s-a raspandit in tot statul Kansas si apoi dincolo de granitele sale si mii de barbati au inceput sa-i solicite doctorului Brinkley interventii chirugicale asemanatoare.

Desi Asociatia Medicala Americana a criticat dur indeletnicireile lui Brinkley, faima acestuia a sporit. Unul dinte clientii sai multumiti a fost Harry Chandler, proprietarul ziarului de mare tiraj The Los Angeles Times, care si-a rasplatit medicul cu o gramada de publicitate gratuita. Ulterior, dr. Brinkley a devenit proprietarul unei statii de radio si a inceput sa vorbeasca ascultatorilor despre procedeul pus la punct de el si despre tot soiul de alte treburi medicale, intr-o emisiune gen “Sfatul medicului”, in care prescria tot chestii dubioase, in cardasie cu niste farmacisti locali.

Intre timp, operatiei de implant de testicul caprin ajunsese sa i se faca reclama ca fiind asa de nemaipomenita, incat vindeca nu numai impotenta, ci si hipertensiunea arteriala, bolile psihice si… de fapt, toate bolile. Peste 16.000 de asemenea operatii au fost realizate de Brinkley in cursul multor ani de cariera, pana cand, la presiunile Asociatiei Medicale Americane, individului i-a fost revocata licenta, sub acuzatia de imoralitate si conduita neprofesionala.

Care poate fi explicatia unui astfel de succes? Credulitatea oamenilor, efectul placebo, lipsa de scrupule a doctorului, indrazneala sa nerusinata si o istetime demna de o cauza mai buna… toate s-au combinat spre a-i asigura reusita. De pilda, dr. Brinkley afirma ca, desi operatia era necesara tuturor barbatilor, ea era destinata in primul rand celor inteligenti si era mai putin recomandabila celor prosti. In asemenea conditii, credeti ca un barbat, caruia operatia nu i-ar fi redat vigoarea sperata, ar fi admis ca interventia nu a reusit? In plus, operatia ajunsese sa coste 750 de dolari, suma considerabila la vremea aceea. Ce barbat cu pretentii de inteligenta si bogat pe deasupra, deci cu mari pretentii de respectabilitate, s-ar fi luat in bete cu Brinkely, in mod public, acuzandu-l ca nu i-a rezolvat problema si l-a lasat continuare impotent? Trebuie sa-i recunoastem doctorului Brinkley acesta insusire, comuna, de altfel, tuturor sarlatanilor de succes: era un bun cunoscator al firii omenesti.

2. Luarea de sange

Oricat de putin recomandat ar fi azi, acest tratament – luarea de sange sau “lasarea de sange” – a avut o cariera spectaculoasa. Timp de peste 2000 de ani, a fost poate cea mai frecventa metoda de tratament, aplicata pentru cele mai variate boli. In Antichitate – la mesopotamieni, egipteni si greci, azteci si mayasi – apoi de-a lungul intregului Ev Mediu si pana in secolul XX, cum te plangeai de ceva, cum venea un medic si, inspaimantator de multe cazuri, prescria o lasare de sange.

In urma cu cateva sute de ani, de operatiunea propriu-zisa nici nu se ocupau medicii, ci chirurgii – pe atunci o breasla cu totul separata de cea a medicilor, si dispretuita de acestia – sau barbierii-chirurgi.
Iar sangele nu se lua asa oricum si oricand. In Evul Mediu, de pilda, cand medicii erau adesea si astrologi, si alchimisti, si ce-or mai fi fost, trebuiau cercetate harti astrologice si facute niste calcule complicate, pentru a determina in ce zi si la ce ora era bine sa-i fie luat sange bolnavului.

Pielea si vasele de sange erau perforate cu ajutorul a diferite instrumente metalice sau se foloseau lipitorile. Unii practicieni ai timpului recomandau si cate 50 de lipitori dintr-odata.

Luarea de sange nu era folosita doar curativ, ci si profilactic, fiind considerata foarte binefacatoare pentru sanatate; asa ca, aveai sau n-aveai nevoie, ti se lua sange o data pe luna, asa, pentru orice eventualitate.

Dar aducea acest tratament vreo usurare pacientului? Dupa parerea medicilor, nu, cu exceptia unor rare cazuri: de pilda, un puseu de hipertensiune, cand extragerea unei cantitati de sange din corp ar fi putut reduce, intr-adevar, tensiunea arteriala, datorita micsorarii volumului sangvin; sau in unele cazuri de agitatie psihomotorie – care survenea ca simptom al unor afectiuni necunoscute pe atunci -, cand luarea de sange slabea puterile fizice ale pacientului si avea, in general, un efect sedativ si relaxant.

In cele mai multe cazuri, insa, facea mai mult rau decat bine, punand la incercare un organism deja slabit de boala si antrenanad, nu de putine ori, infectii (vorbim despre vremuri in care microbii si sterilizarea erau notiuni necunoscute) care complicau problema si, nu rareori, duceau la moartea bolnavului.

In Europa de acum cateva secole, cunostintele de patologie erau vagi, intemeiate pe conceptiile medicinii antice grecesti; se stiau prea putine lucruri despre cauzele reale ale bolilor si, mai ales, domina conceptia ca orice tratament e mai bun decat nimic. Asa ca, atunci cand un medic efectiv nu stia cu ce afectiune are de-a face, prescria o lasare de sange, un vomitiv, un purgativ – in ideea de a reechilibra “umorile” corpului (conform conceptiei medicale mentionate) si, mai ales, in ideea ca asa ceva oricum n-avea cum sa strice. Asa ca totul era, pana la urma, o chestie de noroc: daca aveai, bine; daca n-aveai… asta era.

Pana la inceputul secolului XX, luarea de sange inca era recomandata de unii medici. Pe masura ce se descopereau tot mai numeroase medicamente pentru tratamentul diverselor afectiuni, metoda a fost abandonata, fiind utilizata azi numai in cazuri foarte rare si pe baze strict stiintifice, ca tratament pentru unele maladii rare ca hemocromatoza (o afectiune congenitala caracterizata prin acumulrea fierului in sange in cantitati foarte mari, pana la niveluri toxice) si policitemia (excesul de globule rosii in sange).

1. Lobotomie

Termenul defineste intreruperea conexiunilor unei portiuni din creier cu restul tesutului cerebral, iar cercetari in acest sens au fost intreprinse inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Campionul lobotomiilor a fost un medic psihiatru si neurolog american, dr. Walter Freeman, care, in anii 1930, a pus la punct un procedeu cu durata de numai 10 minute, pentru a separa lobul frontal de restul creierului. Spre deosebire de procedeele incercate pana atunci, care necesitau perforarea craniului pacientului, operatia Freeman-Watts de lobotomie prefrontala era realizata cu ajutorul unui instrument de metal introdus prin orbita, pe langa globul ocular.

Dr. Walter Freeman si-a laudat, bineinteles, metoda, afirmand ca operatia de lobotomie prefrontala vindeca nu doar bolile psihice, ci si durerile de cap si problemele de comportament ale copiilor. A calatorit prin tara, facand lobotomii in dreapta si in stanga, ajungand uneori sa opereze si 25 de persoane intr-o zi.

Rezultatele, insa, erau complet imprevizibile. Unii dintre pacienti afirmau ca “se simt vindecati”; altii cadeau intr-o stare de prostratie, se intorceau la varsta copilariei din punct de vedere comportamental sau manifestau simptome de suferinta neurologica atat de puternice, incat aveau nevoie de ingrijiri permanente tot restul vietii.

Metoda a ajus la apogeul faimei in anii 1950, dupa care popularitatea i-a scazut rapid, datorita criticilor din partea comunitatii medicale si pshiatrice, acuzatiilor ca ar fi utilizata pentru controlul indivizilor, dar si aparitiei unor medicamente psihoactive, capabile sa atenueze simptomele bolilor pe care dr. Freeman pretindea ca le vindeca prin metoda sa.

Totusi, zeci de mii de persoane au fost operate de-a lungul catorva decenii, de catre neurochirurgi adepti ai lui Freeman. Pana in anii 1980, inca au mai existat cazuri de “tratare” a unor pacienti prin aceasta interventie si abia recent s-a renuntat la ea.

Sursa: Descopera.ro

The Good Old Days! - Bauturile bunicilor!

1. Bayer’s Heroin

O sticla de Bayer’s Heroin, intre 1890 si 1910 se vindea ca substitut al morfinei. Se mai folosea pentru tratamentul tusei la copii.
(A bottle of Bayer’s heroin, between 1890 and 1910 was sold as a substitute for morphine. May be used to treat cough in children.)

2. Metcalf Coca Wine

Vinul asta era unul din sumedenia de vinuri cu cocaina de pe piata. Toata lumea zicea ca te face fericit si e bun ca si tratament medical.
(The wine that was one of the multitude of wines on the market with cocaine. Everybody said that makes you happy and good as medical treatment.)

3. Mariani Wine

Mariani Wine e de prin 1875. Era cel mai faimos vin cu coca din timpul ala. Papa Leo al 13-lea obisnuia sa care cu el mereu o sticluta cu faimosul vin. Producatorul vinului, Angelo Mariani a primit o medalie de aur din partea Vaticanului pentru acest vin.
(Mariani Wine of the 1875’s. It was the most famous wine with coca during that one. Pope Leo the 13th he always used to that with a bottle of the famous wine. Wine producer, Angelo Mariani received a gold medal from the Vatican for this wine.)

4. Maltine

Era produs de Maltine Manufacturing Company of NewYork. Dupa cum vedeti in poza, a avut 10 medalii de aur. Era sugerat sa bei un pahar plin la masa sau dupa masa iar copiii jumatate de pahar.
(It was produced by Maltin Manufacturing Company of New York. As you can see in the picture, had 10 gold medals. It was suggested to drink a full glass on the table or afternoon half glass and children.)

5. Opium pentru astm

6. Drajeuri cu cocaina

Astea erau la moda prin 1900. Toti actorii, cantaretii, profesorii aveau la ei vestitele drajeuri.
(These were fashionable in 1900. All actors, singers, teachers had them famous tablets.)

7. Picaturi cu cocaina pentru dureri de dinti

Foarte populare in 1885, nu numai ca indepartau durerile dar faceau copiii fericiti!
(Very popular in 1885, not only remove the pain but makes children happy!)

8. Opium pentru nou nascuti

Iti dai seama cum adormeau micutii? Da` si ce visau… pe langa opiu, mai era si 46% alcool!!!
(You know how kids fell asleep? Yes `and that dream … besides opium, and in May was 46% alcohol!)

Mituri false, distruse de cercetători - TOP 10

Avem o imagine destul de clară referitoare la mediul înconjurător. Mai ales atunci când vine vorba despre lucruri generale, pe care le cunoaşte oricine. Spre exemplu, nu-i aşa că şoriceii adoră brânza, struţii îşi bagă capul în nisip, iar oile sunt nişte animale proaste? Hmmm… Nu-i aşa.

1. Şoriceii adoră brânza

Da. Jerry fura brânza din cursa pentru şoareci şi de aici s-a ajuns la concluzia că micii rozători adoră lactatele. Ei bine, cercetătorii de la Massachusetts University, SUA, au demonstrat că dacă ar avea de ales, şoarecii ar prefera mâncare cu mult zahăr, cum e ciocolata şi nici nu s-ar ai atinge de brânză.

2. Câinii nu disting culorile

Ba văd bine şi colorat. Tot cercetătorii americani au demonstrat-o şi pe asta. Într-adevăr, nu disting roşul şi portocaliul şi se descurcă impecabil cu nuanţele care au la bază albastru şi violet.

3. Lupii urlă la lună

Prea multe filme cu vampiri şi vârcolaci? Ei nu urlă la lună, cu toate că, pe un deal, un lup care urlă, iar în fundal se vede luna, formează o imagine frumoasă. Lupul comunică cu alţi suraţi de-ai lui, se pregăteşte de împerechere sau pur şi simplu vor să meargă la vânătoare.

4. Oile sunt proaste

Ba nu sunt proaste deloc. Îşi recunosc stăpânul, câinii de la stână şi se cunosc între ele. În plus, au un extraordinar simţ de orientare în spaţiu. Cel puţin asta spun nişte cercetători din Africa de Sud.

5. Struţii îşi ascund capul în nisip

Din nou, desene animate. Struţii nu îşi ascund capul în nisip, pentru că trebuie şi ei să respire. De fapt, ei se pun pe cuib, atunci când se simt în pericol şi îşi lasă capul în jos, pentru a lăsa impresia că acolo nu e decât un dâmb sau un muşuroi.

Sursa: Libertatea.ro

Femeile in calatorie zeci de genti, iar barbatii doar periuta de dinti

Barbatii si femeile au, de obicei, pareri total opuse atunci cand vine vorba de cantitatea si calitatea … bagajelor.

Din aceasta cauza, nu putine sunt cuplurile care pleaca in vacanta cu samanta de scandal in buzunar si in care disputa se reaprinde ori de cate ori e nevoie de mutatul, despachetatul sau impachetatul gentilor si geamantanelor.

Jurnalistii de la The Telegraph au incercat sa descifreze misterul acestei diferente uriase intre cele doua puncte de vedere.

“Am nevoie de hainele mele ca de aer. Daca las acasa o rochie, inevitabil aceea va fi cea pe care mi-o doresc sa o port cu prima ocazie, iar sutele de kilometri care ma despart de ea ma umplu de furie. Asa am ajuns sa gandesc ca mai bine iau mai multe lucruri cu mine decat sa regret mai tarziu ca am lasat acasa tocmai ce imi trebuie”, recunoaste Donna Cable, om de afaceri.

Profesorul de psihologie Cary Cooper are si el o explicatie. “Femeile sunt planificatoare innascute. Ele se pregatesc intotdeauna pentru orice eventualitate. De aceea si indeplinesc in familie rolul de ‘director executiv’, pentru ca in timp ce barbatii prefera sa nu isi asume responsabilitati, femeile sunt perfectioniste, preferand sa anticipeze si sa pregateasca totul din timp”, spune acesta.

Barbatii in schimb, prefera sa regrete mai tarziu decat sa munceasca inainte. “Cei mai multi si-ar lua intr-o calatorie de trei luni pe Amazon doar un sac de dormit si o punga cu sosete”, glumeste el.

Iar studiile arata ca lucrurile stau intocmai, 90% dintre barbati recunoscand ca isi fac bagajele doar cateva ore inainte de a porni intr-o calatorie, in timp ce tot atatea femei spun ca incep pregatirile cu o saptamana inainte.

Salvati planeta, lasati jumatate din genti acasa!

Primele care au inteles cum sta treaba si au profitat de situatie au fost firmele producatoare de valize si genti, care au scos pe piata modele tot mai sofisticate si mai tentante, pe roti, bineinteles, pentru a impaca si “capra si varza”.

Din pacate insa, chiar daca sunt mai usor de carat ele nu sunt mai putin incomode asa ca, in disperare de cauza, pentru a-si convinge consoartele sa o lase mai usor cu bagajele, barbatii vin cu tot felul de argumente stiintifice, cum ar fi cel legat de … consumul urias de combustibil necesar pentru transportul acestora.

In acest sens a fost realizat recent un studiu care arata ca daca tot surplusul declarat de genti, gentute si geamantane ar fi lasat acasa, avioanele ar consuma de trei ori mai putin combustibil iar cantitatea de CO2 din atmosfera ar scadea semnificativ.

Iar calota glaciara nu s-ar mai topi si nici clima nu s-ar mai schimba dramatic ….

Cele mai mari catastrofe militare din istorie - TOP 10

Pentru fiecare mare strateg militar care a sfidat moartea, trimitandu-si armata la inaintare impotriva tuturor sortilor si castigand nesperat, exista contraexemplul unei gafe tactice de neiertat. Informarea defectuoasa, echiparea precara, erori cu efecte devastatoare pe campul de lupta si decizii incredibil de gresite au dus armate puternic favorizate numeric sau de contextul geografic si logistic, in cel mai adanc colaps. Au fost situatii cand asemenea indolente au condus la sfaramarea unei intregi civilizatii de catre o armata adversa aparent inferioara si relativ restransa. Vom afla care sunt, de-a lungul timpului, cele mai spectaculoase zece situatii de acest fel.

10. Batalia de la Wabash – 1791

Cea mai rasunatoare infrangere suferita de armata americana in fata nativilor “lumii noi”, batalia de la Wabash, a reprezentat, de asemenea, una dintre cele mai grele pierderi militare pe care Statele Unite au trebuit sa le suporte in tanara lor istorie. In luna noiembrie a anului 1791, generalul si guvernatorul teritoriului Ohio, Arthur St. Clair, a demarat, la solicitarea presedintelui George Whashington, o campanie militara de impunere a pacii impotriva indienilor Miami, Shawnee si Delaware, stabiliti pe atunci in apropierea localitatii Fort Wayne Indiana de astazi.

Trupele generalului erau formate din doua regimente, dar pentru ca multi soldati au dezertat, pana la 4 noiembrie nu au mai ramas decat 1.400 de oameni care sa desfasoare asaltul. Au campat pe malul raului Wabash. Inaintea zorilor “Mica Testoasa”, marele lider razboinic al indienilor Miami, i-a atacat cu o armata de 1200 de oameni, beneficiind din plin de elementul surpriza. Inaintea pranzului, jumatate din armata generalului Clair zacea rapusa in campie. Supravietuitorii au dezertat, lasandu-si in urma mortii, opt tunuri, 1.200 de muschete, cai si provizii. “Mica Testoasa” a pierdut numai 21 de razboinici in timp ce Arthur St. Clair s-a mai intors acasa cu 48 de oameni.

9. Caderea Tenochtitlan-ului – 1521

Aceasta este povestea distrugerii Imperiului Aztec de catre conquistadorii spanioli la inceputul secolului al XVI-lea. Daca soarta acestui episod nu ar fi fost decisa de multi alti factori, exceptandu-i pe aceia de natura militara, evenimentul si-ar fi meritat cu prisosinta un loc fruntas in lista catastrofelor militare ale istoriei moderne. Dar atat chestiunile politice, boala, luptele intestine ale societatii aztece, cat si tradarea – toate au contribuit la realizarea unui climat extrem de favorabil pentru spaniolii ajunsi pe teritoriul american al anilor 1500.

350 de conquistadori hispanici condusi de Hernan Cortes, care au acostat pe malurile Mexicului in 1519, au asigurat prabusirea, in numai doi ani, a Imperiului Aztec, cu capitala la Tenochtitlan, ucigand sute de mii de nativi. Motivul pentru care Moctezuma al II-lea, liderul aztec, nu i-a strivit pur si simplu pe spanioli, care chiar daca initial au disimulat ganduri de pace, si-au facut evidente intentiile ostile inainte de a putea fi prea tarziu pentru bastinasii americani, ramane un subiect deschis dezbaterilor.

8. Batalia de la Issus – 333 i.Hr.

In anul 333 i.Hr., Darius al III-lea, Regele Regilor, si-a condus personal uriasa armata catre strivirea unui “nimeni” indraznet venind dintr-un oras-stat marunt, care “agita apele” pe langa maretul sau Imperiu Persan. Singura problema a fost ca acest “taranoi necivilizat” era nimeni altul decat Alexandru cel Mare.

Batalia a avut loc in sudul Anatoliei, in luna noiembrie. Cu tulburari civile acasa si cu o armata colosala, greu de aprovizionat, in subordinea sa, Darius l-a atacat trufas si in graba pe Alexandru cel Mare intr-un camp de batalie ingust care l-a favorizat pe cel din urma. Aici, Alexandru, respectand o strategie iscusita de imprastiere a trupelor si de semanare a panicii, a rupt personal liniile armatei persane si l-a izgonit pe Darius atat de repede incat acesta si-a lasat in urma si familia si echipamentul. Intreaga oaste persana a intrat in colaps, marcandu-se in acest chip prima infrangere a unei armate condusa de un rege persan.

7. Batalia de la Adwa – 1896

Daca ar fi sa ghiciti, de cate ori credeti ca o natiune africana a infrant puterile europene inaintea anului 1896? Desigur, nici macar o singura data. Totusi, din nefericire pentru Italia, acest an a marcat momentul in care generalul Oreste Baratieri a aruncat precautia in vant si a marsaluit in Etiopia, avand cu sine trupe putine si precar dotate. Batalia de la Adwa a avut loc pe 1 si 2 martie 1896, in localitatea cu acelasi nume din nordul Etiopiei si a coincis cu o perioada in care natiunile europene erau angajate in impartirea Africii.

La 2 martie 1896, fortele etiopiene unite sub conducerea imparatului Menelik al II-lea au infrant armata italiana la Adwa. Era pentru prima oara cand o natiune africana biruia o putere europeana, victoria etiopienilor asupra Italiei prevenind colonizarea de catre peninsulari a statului african. Principalul motiv din spatele esecului italienilor a fost necunoasterea inamicului. Desi Baratieri, care a condus razboiul, era pregatit in termeni de planificare si echipament, italienii au sperat mai degraba in specularea a ceea ce credeau a fi un conflict intern intre printii etiopieni.

Inaintea bataliei, italienii chiar au incurajat rebeliunea intestina din randul trupelor africane pentru propriul beneficiu. Totusi, italienii nu si-au dat seama ca pana la acea data aristocratia etiopiana incepuse dezvoltarea statului intr-o maniera de pe urma careia aveau de prosperat toti cetatenii. De exemplu, imparatul Menelik al II-lea nu a colectat taxe de la printii din nord. Trupele etiopiene erau numeroase, rezonabil echipate si disciplinate. Vestea victoriei de la Adwa a facut rapid inconjurul lumii, intarind imaginea Etiopiei ca aparator al independentei africane.

6. Batalia de la Bannockburn – 24 iunie 1314

La sfarsitul domniei lui Edward I Longshanks, Scotia se afla inca sub stapanirea engleza, desi razboiul taranesc purtat sub conducerea lui William Wallace aratase ca puternicii cavaleri englezi pot fi infranti. Cel ce va da din nou semnalul revoltei va fi Robert Bruce, care s-a proclamat rege al Scotiei. Ca atare, urmasul lui Longshanks, Edward II, s-a indreptat spre Scotia cu o armata de circa 20.000 de soldati, de doua ori mai mult decat avea Robert Bruce.

Bruce a reusit sa-i atraga pe englezi intr-o zona mlastinoasa, improprie desfasurarii cavaleriei grele – arma de soc a invadatorilor. Scotienii, inarmati doar cu lanci lungi si sabii, au facut cu succes fata sarjei de cavalerie si, dupa cateva ore de lupta, floarea aristocratiei engleze zacea in mlastina sau fugea pe camp, spre castelul Stirling, spre a scapa cu viata. Dar grosul armatei engleze inca nu intrase in lupta si abia a doua zi, dimineata, Edward a luat decizia de a traversa raul Bannockburn. O decizie absolut nefericita intrucat, din desisurile padurii aflata pe celalalt mal, o ploaie de sageti s-a abatut asupra englezilor. Pedestrasii britanici s-au retras in dezordine, avand cavaleria usoara scotiana, condusa de Edward Bruce, fratele lui Robert, pe urme. Regele Angliei a fost cu greu salvat in iuresul bataliei de catre cativa cavaleri credinciosi, fiind dus la castelul Dunbar si de aici, cu o corabie, la Londra. In urma lui ramasesera pe campul de lupta aproape zece mii de morti, mai putin de o mie fiind scotieni, restul englezi.

5. Armada Spaniei – 1588

Dupa ambuscada din 8 august 1588 in care Invincibila Armada a Spaniei a fost prinsa de catre fortele navale engleze conduse de Sir Francis Drake, Ducele de Medina Sidonia se vedea nevoit sa infrunte teribilele ape ale Atlanticului de Nord cu doar 110 vase din cele 130 cu care plecase din Lisabona. Era cu atat mai dificil cu cat spaniolii nu aveau cunostinta de puternicii curenti din nord si nici de desele furtuni care se iscau in aceasta regiune. Cat de curand, alegerea facuta si mai ales faptul ca renuntasera la ancore pentru a scapa de navele incendiare ale lui Drake, avea sa se dovedeasca una catastrofala.

Istoricii de azi sustin ca tentativa de invazie a Angliei a venit intr-unul dintre cele mai neinspirate momente. Atunci avea loc asa numita “Mica era glaciara”, fenomen marcat de o racire accentuata a vremii si de furtuni extrem de violente, cu precadere in nord – exact ceea ce trebuia sa infrunte Armada cea invincibila. Loviti de furtuni napraznice, incapabili sa isi ancoreze vasele, spaniolii au pierdut numeroase galioane in furtunile nordice sau au esuat pe coasta irlandeza, acolo unde nu au primit niciun semn de mila.

Conform datelor vremii, peste 5.000 de marinari si soldati spanioli au pierit in mainile satenilor irlandezi. Cei mai multi dintre ei au fost ucisi pe loc de cutitele si batele locanicilor. Ordinele reginei Elisabeta I erau extrem de stricte – oricine ar fi ajutat, cat de putin, un invadator, trebuia sa plateasca cu viata alaturi de acesta. O statistica sumbra arata faptul ca Medina Sidonia a pierdut cele mai multe nave nu atat in confruntarile cu englezii, cat in incercarea sa disperata de a ocoli Irlanda. La final, doar 67 de nave si circa 10.000 de oameni din mandra Armada aveau sa mai atinga solul spaniol. Bolile severe si lipsurile au macinat insa echipajele chiar si dupa acostare. Marinarii au continuat sa isi piarda viata din cauza tifosului si a dizenteriei in spitalele improvizate pe corabiile ancorate in porturi, si asta pentru a nu starni epidemii in randul localnicilor. Ingrozit, regele Filip al II-lea declara: “Eu am trimis Armada impotriva oamenilor, nu impotriva furtunilor si valurilor Domnului!”

4. Batalia de la Agincourt – 1415

Istoria oficiala sustine ca, la data de 25 octombrie 1415, in vestul Frantei, regele englez Henric al V-lea, cu o armata net inferioara numeric fata de cea franceza, a reusit una dintre cele mai mari victorii din epoca medievala, zdrobind floarea cavaleriei si nobilimii franceze, folosind in mare parte tarani antrenati ca arcasi. Astazi, un grup mixt de istorici anglo-francezi, grup condus de prestigioasa Anne Curry, de la Universitatea din Southampton, sustine ca realitatea a fost cu totul alta.

Conform datelor culese de acesti specialisti, nu ar fi existat mai mult de 12.000 de oameni in armata franceza si circa 8.700 in cea engleza. Cifre cu totul diferite de cele vehiculate pana in prezent: 24.000 de francezi si doar 5-6.000 de englezi. Astfel de descoperiri nu pot decat sa schimbe radical datele istorice. O parte a istoricilor sustine ca mitul a fost alimentat si perpetuat chiar de William Shakespeare, cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, cel care a recreat scena bataliei si i-a atribuit un impresionat discurs regelui Henric al V-lea, in momentele premergatoare confruntarii.

3. Batalia din Padurea Teutoburg – 9 d.Hr.

In anul 9 d.Hr., triburile germanice, cunoscute sub denumirea de cherusce si conduse de Arminius, fiul puternicului lord razboinic Segimerius, reusesc sa tina piept extinderii in nordul Europei a Imperiului Roman. Triburile germane unite au prins in ambuscada din padurea Teutoburg armata romana dornica de noi cuceriri teritoriale. Au fost practic decimate trei legiuni, trei detasamente de cavalerie si sase cohorte de auxiliari, insumand 20.000 de romani.

Batalia din padurea Teutoburg este considerata si astazi drept una dintre cele mai importante inclestari armate din Antichitate. Daca romanii ar fi patruns la vest de Rin si ar fi dominat, intr-un fel sau altul regiunea, istoria de astazi ar fi aratat cu totul diferit. Arminius a devenit un simbol al pan-germanismului inca din secolul al XV-lea, atunci cand Martin Luther ii readucea imaginea glorioasa in atentia contemporanilor. Tot el sustinea ca Arminius nu ar fi fost decat denumirea latina a germanului Hermman. Locatia Bataliei de la Teutoburg a ramas necunoscuta pana in anul 1987, atunci cand un arheolog amator, britanicul Tony Clunn, a descoperit cu ajutorul unui detector de metale mai multe monede romane din perioada imparatului Augustus precum si ramasite ale unor arme de origine latina. Se pare, astfel, ca lupta a avut loc la nord de actualul oras Osnabruck. Controversele cu privire la aceasta locatie continua, insa, intre istorici.

2. Batalia de la Pliska – 811

Aceasta batalie a reprezentat o serie de ciocniri armate intre trupele adunate de prin toate partile Imperiului Bizantin, conduse de imparatul Nicephorus I Genik si cele ale statului bulgar, guvernat de Khan Krum. Bizantinii au invadat si au incendiat capitala bulgara Pliska, fapt ce le-a oferit bulgarilor ragazul necesar trecerii bizantinilor in Muntii Balcani, ce serveau drept cale de iesire din Bulgaria. Batalia decisiva a avut loc in ziua de 26 iulie 811, in cateva din trecatorile aflate in regiunea estica a Balcanilor, cel mai probabil in Trecatoarea Barbitsa.

Acolo, bulgarii s-au folosit de tactica ambuscadei si de atacuri nocturne surpriza pentru a prinde in capcana si a imobiliza fortele bizantine, anihiland astfel intreaga armata inamica si inclusiv pe imparat. Se pare ca Nicephorus era atat de urat de ambele tabere, incat chiar bizantinii si-au asumat uciderea sa dupa batalie. Totusi, Krum a fost cel care a imbracat craniul lui Nicephorus in argint si l-a folosit ulterior pe post de cupa pentru consumarea vinului. Batalia de la Pliska a insemnat una dintre cele mai teribile infrangeri din isotira bizantinilor. A dus chiar la prevenirea timp de 150 de ani a invaziilor bizantine in Balcani, ceea ce a ajutat expansiunea bulgarilor spre vestul si sudul Peninsulei Balcanice, rezultand intr-o mare largire teritoriala a primului Imperiu Bulgar.

1. Batalia de la Caransebes – 1788

Batalia din orasul romanesc Caransebes a reprezentat un episod incipient al Razboiului Austro-Turc din perioada 1787 – 1791. Si un episod hilar, in ciuda dramei a 10.000 de oameni care au murit absolut stupid. Armata Austro-Ungariei, numarand aproximativ 100.000 de soldati, si-a stabilit tabara in preajma orasului Caransebes. Avangarda armatei, un contingent de husari, a traversat raul Timis situat in apropiere, pentru a cerceta imprejurimile de prezenta turcilor otomani. Iscoadele nu au gasit nicio urma care sa tradeze prezenta dusmanului, in schimb au dat peste un grup de tigani, care s-au oferit sa le vanda soldatilor alcool semidistilat.

Calaretii au achizitionat bautura si au inceput sa o consume. La scurt timp, si un grup de infantersiti austro-ungari a traversat raul si, vazand petrecera in plina desfasurare, a pretins o portie din alcool. Husarii au refuzat, iar ca urmare o cearta furioasa s-a aprins, care a culminat cu declansarea unui foc de pusca de catre un soldat. Imediat, husarii si infanteria s-au angajat in lupta unii cu ceilalti. In timpul conflictului, cativa infanteristi au inceput sa strige, nu se stie din ce motive, “Turcii! Turci!”. Husarii au parasit scena, gandind ca atacul armatei otomane avea sa se petreaca iminent. Si o buna parte din infanterie a fugit; armata Austro-Ungariei era formata din italieni, slavi, austrieci, unguri plus alte minoritati, care nu isi intelegeau reciproc dialectele. Situatia s-a inrautati si mai mult atunci cand ofiterii austrieci, in incercarea de a restabili ordinea, au strigat “Halt! Halt!”, exclamatii care au fost confundate de soldatii necunoscatori de limba germana cu “Allah! Allah!”. Auzind aceasta si vazand si cavaleria cum alerga turbata prin tabara, un comandant de trupe a concluzionat ca trebuie sa fie vorba despre un atac otoman si a ordonat declansarea focului de artilerie.

Intre timp, toata tabara s-a trezit sub zgomotul bataliei si, in loc sa astepte sa vada care este situatia, toti soldatii au fugit. Trupele ramase trageau inspre fiecare umbra, considerand ca otomanii sunt peste tot; in realitate, isi ucideau camarazii de un leat cu ei. Incidentul a escaladat pana in punctul in care intreaga armata s-a retras din fata inamicului imaginar. Dupa doua zile, a sosist si armata otomana. A avut de “infruntat” un oras sinistru, “populat” de cadavrele a aproximativ 10.000 de soldati austro-ungari ucisi de camarazii lor de arme.

Sursa: Descopera.ro

Cele mai toxice de pe Pamant - Top 10

Pe masura ce populatia lumii creste – in curand vom fi 7 miliarde – devine tot mai greu sa gasesti pe planeta Terra vreun loc neafectat de prezenta si activitatea oamenilor. Si, din pacate, in covarsitoarea majoritate a cazurilor, oamenii afecteaza negativ locurile in care traiesc. Nu pentru a mari sentimentul tragic al distrugerii planetei, ci pentru a incuraja eforturile celor ce se straduiesc pentru un Pamant mai curat, iata o lista cu 10 dintre cele mai poluate locuri de pe Terra. Ca sa ne aduca aminte ca suntem cu totii raspunzatori.

10. Raul Citarum – Indonezia
A fost numit cel mai murdar rau al lumii – un titlu pe care nimeni nu l-ar dori pentru cursul de apa in apropierea caruia traieste. In jur de 5 milioane de oameni traiesc in bazinul raului Citarum, si multi dintre ei il folosesc ca sursa de apa. La sfarsitul anului trecut, o mare banca Asian Development Bank – a acordat un imprumut de 500 de milioane USD pentru curatarea infectului curs de apa. Sa nadajduim ca, peste cativa ani, Citarum nu se va mai afla pe lista ca acesta.

9. Raul Yamuna, India
La fel de murdar si primejdios ca si Citarum, fluviul Yamuna, cel mai mare afluent al Gangelui, trece prin orasul Delhi – si asta spune aproape tot despre halul incare se afla. S-a estimat ca 58% din gunoiul produs de oras ajunge direct in Yamuna, ale carui ape sunt folosite de milioane de indieni atat pentru aruncarea gunoiului, cat si pentru spalat, gatit si baut.

8. Linfen, China
Orasul detine un trist record: e orasul cu cel mai poluat aer din intrega lume, fiind desemnat astfel in anul 2007, intr-un raport realizat de Blacksmith Institute, o organizatie americana specializata in proiecte legate de combaterea poluarii. Inconjurat de mine de carbune si termocentrale care folosesc ca sursa de energie tot carbunele, Linfen – oras cu peste 4 milioane de locuitori – e asfixiat cronic de un fum negru care intuneca vazduhul. Se spune ca, daca usuci rufele afara, n-ai nici o sansa sa le iei curate de pe franghie.

7. Girul nord-pacific
Ce e acolo? Pai e faimoasa – tragica faima – groapa de gunoi a Pacificului. Datorita unor curenti oceanici care converg in aceasta zona si cara cu ei gunoaiele ce plutesc in apele oceanice, aici s-a format o insula plutitoare de mizerii, de dimensiuni enorme. Suprafata ei a fost estimata ca fiind aproximativ dubla fata de cea a statutului american Texas (al doilea ca marime din SUA); asta inseamna cca. 1.400.000 km patrati, o cifra inspaimantatoare. Pe acesta intindere imensa – si coborand pana la 10 metri sub suprafata apei – pluteste o ingramadeala hidoasa de gunoaie, cele mai multe fiind deseuri din plastic, de genul PET-urilor pe care, cu atata nonsalanta, le arunca unii in apa. Existenta acestei monstruozitati afecteaza grav viata animalelor marine. Multe dintre acestea mor intoxicate de plasticul pe care il inghit nestiind, bietele, ca aceea nu e hrana, ci otrava.

6. Lacul Karaciai, Rusia
Un raport asupra desurilor nucleare, eleborat de Worldwatch Institute, desemna acest lac drept cel mai poluat loc de pe planeta. Timp de ani in sir, a fost folosit de Uniunea Sovietica drept groapa de gunoi pentru depozitarea deseurilor radioactive, iar acum nivelul de radiatii e atat de ridicat, incat un om neprotejat ar incasa o doza letala dupa numai o ora de expunere.

5. Kabwe, Zambia
Dupa decenii de extragere si prelucrare a minereurilor, Kabwe s-a transformat intr-un loc atat de toxic, incat nici nu intelegi cum de pot trai oamenii aici. Siroaie de apa incarcate cu plumb si cadmiu se scurg de pe dealurile golase, otravind totul. In sangele copiilor, nivelul de plumb este de 10 ori mai mare decat prevad normele occidentale, iar solul este atat de rau contaminat, incat oamenii nu pot cultiva nimic.

4. Appalachia, West Virginia, SUA
Exploatarile miniere de suprafata in zonele montane reprezinta una dintre cele mai devastatoare activitati umane, in ceea ce priveste impactul asupra mediului. Iar efectul e cum nu se poate mai vizibil in locuri ca acesta: in Muntii Appalachi din statul americam West Virginia, munti intregi sunt rasi, strat cu strat, in cautarea carbunelui. Lantul consecintelor este dezastruos: cresterea eroziunii, antrenarea de catre apa a poluantilor, care otravesc astfel raurile si paraiele din intreaga regiune.

3. Dzerzhinsk, Russia
Acesta detine nefericitul record – inscris in Guinness Book – de “orasul cu cea mai puternica poluare chimica”. In 2003, rata mortalitatii a fost aici de doua ori si jumatate mai mare decat rata natalitatii. Intre 1930 si 1998, peste 300.000 tone de reziduuri chimice au fost depozitate aici fara respectarea normelor de siguranta, iar efectele oribile ale acestei otraviri in masa se resimt si azi si vor mai fi evidente inca multa vreme.

2. Bazinul raului Riachuelo, Argentina
Spui Riachuelo, spui poluare. De-a lungul acestui curs de apa, care trece si de-a lungul marginii sudice a capitalei argentiniene, Buenos Aires, se insiruie peste 3500 de fabrici de toate felurile, nenumarate conducte de canalizare, ilegal amplasate, care-si deverseaza continutul de-a dreptul in rau, 13 asezari tip bidonville si peste 40 de gropi de gunoi deschise, fara nici un fel de protectie.

1. Orbita Pamantului
Da, orbita terestra e, oricat ar parea de ciudat, plina de mizerii. E mult mai poluata decat ne putem imagina. Se estimeaza ca aproximativ 2 milioane de kg de gunoi cosmic – suruburi, nituri, piulite, tot felul de alte bucati de metal si de ce-o mai fi, chiar si vehicule spatiale intregi – se invart prin spatiu, in jurul planetei, amenintand sa izbeasca si sa deterioreze satelitii, sa deranjeze comunicatiile si chiar sa puna in pericol vietile astronautilor.

Minuni mecanice monstruoase - top 10

Atunci cand este vorba despre telefoane mobile, computere portabile si console de jocuri la purtator, mai mic este intotdeauna mai bun. Dar, uneori, un dispozitiv trebuie sa fie mare, chiar gigantic. Pe masura dimensiunilor lor colosale, aceste inventii indeplinesc sarcini de o importanta vitala pentru existenta noastra cotidiana. Este vorba despre exploatare de zacaminte naturale, despre transporturi, constructii, experimente stiintifice, energie, in mai putine cuvinte – dezvoltare si progres.

Wartsila-Sulzer RTA96-C

Acest urias este un motor diesel capabil sa dezvolte 80.000 cai-putere, special proiectat pentru punerea in miscare a colosalelor vapoare de transportat marfuri. Denumit Wartsila-Sulzer RTA96-C, motorul supra-alimentat in doi timpi este echipat cu 10 cilindri, fiecare avand aproximativ 1 metru in diametru si producand 8.000 de cai-putere. Asamblat, giganticul motor cantareste aproximativ 1.600 de tone si consuma peste 3.785 litri de combustibil pe ora.

“Furnalul” solar

Uriasa si spectaculoasa oglinda din imaginea de mai sus nu este un exponat artistic, ci un panou pentru captara energiei si a caldurii soarelui, capabil sa degaje temperaturi de pana la 3.000 de grade Celsius. Localizat in Fond-Romeu-Odeillo-Via, o comuna din sudul Frantei, “furnalul” se comporta ca o lupa uriasa. Pe partea opusa a dealului unde se afla structura, sunt instalate sute de oglinzi plate, care reflecta razele soarelui in oglinda curbata pentru a concentra lumina intr-un punct focal. Furnalele solare asemenea acestuia sunt folosite la topirea otelului, generarea electricitatii si chiar transformarea dioxidului de carbon in combustibil. Furnalul din Franta, inaugurat in 1970, este cel mai mare de acest fel din lume. Principiul de functionare al furnalului solar este utlizat pentru obtinerea cuptoarelor solare economice, a gratarelor alimentate solar, precum si in purificarea solara a apei. Un prototip este construit in India, pentru a fi folosit ca un crematoriu solar. Suprafata reflectorizanta de 50 metri patrati va genera temperaturi de 700 grade Celsius, tinand locul celor 200 – 300 kilograme de lemn necesare unei crematiuni.

Platforma de transport NASA pentru nave cosmice

Aeronavele spatiale trimise de NASA in cosmos ajung la punctul de lansare cu ajutorul unei platforme mobile de transportare, un vehicul cu senile greu de 2.400 de tone. Cu o lungime de 40 de metri, o latime de 35 si o inaltime de 6,1 metri, “crawler”-ul, cum mai este numit dispozitivul, dispune de 16 motoare tractoare, alimentate de generatoare cu o putere totala de 1.341 cai-putere si puse in miscare de doua motoare diesel de 2.750 cp. Aceste performante asigura platoformei de transport un consum de aproximativ 350 litri/kilometru. Crawler-Transporter a fost folosit pentru transportarea rachetelor Saturn V si Saturn IB in timpul operatiunii Skylab, precum si la aeronavele Soyuz ale misiunilor Apollo si noile Space Shuttle. A fost proiectat de Bucyrus International si construit de Marion Power Shovel Company, contra sumei totale de 28 milioane dolari.

Masinaria de forat tuneluri S – 210

Daca v-ati intrebat vreodata cum ia nastere un tunel, iata raspunsul. Cu ajutorul colosalelor masinarii de sapat tuneluri, adevarati monstri mecanici de pisat, sfredelit, dislocat si distrus. In fata, aceasta minune a mecanicii, unul dintre principalii stalpi de sustinere ai civilizatiei si evolutiei noastre, are un ferastrau circular care se roteste, folosit pentru a pentra pamantul, nisipul si chiar stanca. In spatele rotii taietoare se afla o incinta unde solul excavat este colectat. Masinaria de forat S – 210 folosita la realizarea tubului estic al tunelului Gotthard Base din Elvetia, aflat inca in constructie, este cea mai mare din lume. Ea masoara noua metri in diametru, are o lungime de 400 metri si opereaza in zone subterane unde temperatura rocilor ajunge pana la 50 de grade Celsius.

Liftul pentru ambarcatiuni Strepy-Thieu

Este vorba despre cel mai inalt lift pentru ambarcatiuni din intreaga lume, amplasat pe Canal du Centre din Hainaut, Belgia. Liftul Strepy-Thieu are incredibila inaltime de 117 metri, cu o diferenta de 73 metri intre punctul de andocare al unei nave si punctul maximei sale suspendari in aer. Altfel spus, poate ridica vase pana la 73 metri deasupra apei. Construirea liftului a inceput in 1982 si a fost terminata in 2002, la un cost estimat de 160 milioane de euro, insa odata realizat a permis traficul fluvial al ambarcatiunilor de pana la 1.350 tone (greutatea maxima pe care o poate ridica), pe apele raurilor Meuse si Scheldt. Liftul a sporit tranzitul rivier de la 256 kilotone in 2001 la 2.295 kilotone in 2006. Intreaga structura, un complex de parghii, cabluri, roti dintate si beton are o masa de aproximativ 200.000 tone. Portile mobile pe verticala ale liftului sunt proiectate sa reziste unui impact la viteza de 5 km/h al unui vas de 2.000 tone. Liftul este promovat si ca atractie turistica de catre administratia din Hainaut, iar un bilet dus cu platforma costa 5.50 euro. Liftul va ramane cel mai inalt din lume pana cand barajul lift Three Gorges din China va fi finalizat.

Antonov An 225: Cea mai mare si mai grea aeronava construita vreodata

Antonov 225 Mriya este cea mai mare si cea mai grea aeronava din lume. Ca dovada, dupa cum se poate observa si din fotografia alaturata, nava spatiala Buran este transportata pe spatele unui An 225. Aparatul a zburat pentru prima oara in 1988 si este o nava de transport strategic. In prezent, exista o singura nava operabila, dar o a doua este reconditionata chiar acum si programata sa intre in circuitul aviatic in anul 2010. Antonov An 225 are o sarcina utila de 250 tone, o lungime de 84 metri, o anvergura a aripilor de 88.4 metri si o inaltime de 18.1 metri. Suprafata aripilor este de 905 metri patrati, in timp ce volumul pentru marfa transportata are 1.300 metri cubi. Greutatea maxima admisa pentru decolare este de 600 tone, fiind necesara o pista lunga de 3.500 metri pentru decolare la aceasta incarcatura. Viteza maxima a lui Antonov An 225 este de 850 km/h, iar viteza de croaziera de 800 km/h.

Takraf RB293 – cel mai mare vehicul terestru din istoria lumii

Extrem de masiv, extrem de puternic si teribil de eficient – se poate spune cu usurinta despre Bagger 293 ca arata intocmai ca o masinarie infernala, cu tente SF-apocaliptice. Este vorba despre un utilaj multifunctional, un excavator avand greutatea de 14.197 de tone, capabil sa extraga pana la 240.000 de tone de carbune lignit intr-o singura zi. In plus, inalt de 94 metri si lung de 220, Bagger 293 detine recordul mondial Guiness Book pentru cel mai mare si mai greu vehicul terestru. Masinaria arata si provoaca un zgomot extrem de intimidant, iar operarea sa necesita concursul a 5 indivizi simultan: 20 de cupe uriase sunt atasate unei roti gigantice cu diametrul de 21 metri; atunci cand roata se invarte, cupele musca din pamant, pe care il depun apoi pe o banda transportatoare. Fiecare cupa poate contine pana la 15 metri cubi de pamant – echivalentul a aproximativ 80 de cazi. Bagger 293 se afla in prezent in mina de carbune din Hambach, Germania, asteptand ziua in care va iesi din nou la suprafata, spre a stapani Pamantul.

Podul F60: Cea mai mare masinarie mobila din lume

S-a renuntat la folosirea celei mai mari masinarii mobile din lume dupa numai treisprezece luni de functionare, din cauza unor ratiuni politice si energetice, insa ea exista inca. Numele F60 vine de la inaltimea de 60 metri a utilajului, lung de 502 metri, lat de 240 metri, greu de 13.600 tone si adesea descris sub denumirea de “Turnul Eiffel culcat”. F60 estre rezultatul contopirii a cinci poduri transportabile folosite in mineritul pentru lignit din Germania. Aceste poduri sunt cele mai mari masinarii industriale tehnologice din toata lumea.

Knock Nevi – cea mai mare ambarcatiune construita vreodata

Knock Nevi este un vas urias, folosit in prezent ca unitate plutitoare de stocare si descarcare. Detinuta de compania norvegiana Fred Olsen Production, platforma a fost initial o barja petroliera uriasa si detine inca recordul pentru cel mai mare vas construit vreodata. Ca supertanker, Knock Nevi era cunoscut drept Seawise Giant, Happy Giant si Jahre Viking. Are o greutate de 564.763 tone, o lungime de 458.45 metri, este lat de 69 metri si inalt de 30. Ca supertanker, Knocl Nevi avea 46 de rezervoare, 31.541 metri patrati de punte si necesita prea multa apa pentru a putea traversa Canalul Englez, pe cel Suez sau Canalul Panama. Este mai lung decat turnurile Petronas, de 452 metri, ocupand, daca – ipotetic – ar fi o cladire, locul patru la inaltime in lume.

Large Hadron Collider

S-a spus, pe buna dreptate, ca experimentul LHC este cel mai mare din istoria de pana acum a omenirii. Peste 10.000 de persoane au lucrat timp de 14 ani pentru a putea pune in functiune uriasul mecanism, aflat la aproape 100 de metri adancime, si care se intinde pe nu mai putin de 29 de kilometri, pe sub granita dintre Franta si Elvetia. Giganticul accelerator de particule este format din circa 5000 de magneti superconductori, si va accelera protoni in ambele sensuri ale tunelului cu o viteza egala cu 99,9999991 din viteza luminii. Energia dezvoltata in timpul acestui experiment va fi de 100.000 de ori mai mare decat cea existenta in centrul Soarelui, motiv pentru care superconductorii LHC vor fi raciti pana la temperatura de -273,15 C, temperatura minima admisa de natura. Se incearca, astfel, recrearea conditiilor existente in microsecunda imediat urmatoare ipoteticului Big Bang, o situatie de la care oamenii de stiinta asteapta raspunsuri legate de aparitia a tot ceea ce reprezinta astazi Universul.

Sursa: Descopera.ro